Pe 13 februarie 2018, Curtea de Conturi a Republicii Moldova ( CCRM) a fost vizitată de Galina Cicanci, manager de proiect “Reforma Climatului Investițional în Moldova”, parte din Grupul Băncii Mondiale.
La întâlnirea cu Veaceslav Untila, președintele CCRM, Tamara Andrușca, vicepreședinte CCRM, Marina Covali și Andrei Munteanu, membrii Plenului dna Cicanci a confirmat interesul Corporației Financiare Internaționale în activitatea instituției supreme de audit. Scopul principal al vizitei a fost punerea în discuție a rezultatelor auditului de performanță al Agenției Naționale de Siguranță a Alimentelor, (ANSA) în contextul reformei instituțiilor publice cu funcții de control. Raportul respectiv a fost examinat în ședința publică a CCRM la data de 19 decembrie 2017.
Dna Covali, membru CCRM a comunicat și despre constatările și recomandările altor misiuni de audit realizate în 2017 la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Astfel, în luna iulie 2017 s-a audiat Raportul auditului situațiilor financiare și conformității ale ANSA, scopul misiunii constând în oferirea unei asigurări rezonabile privind conformitatea activităților ANSA și a entităților din subordine. La fel, în noiembrie 2017 în cadrul ședinței publice CCRM a examinat Raportul auditului performanței Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova.
Dna Cicanci a informat conducerea CCRM despre implementarea metodei controalelor în bază de risc, în cadrul activității instituțiilor de control. Este o cerință promovată la nivel de Uniune Europeană, implementată în statele comunitare în ultimii 30 de ani.
În context, Președintele CCRM a solicitat organizarea instruirilor auditorilor CCRM de către experți internaționali cu experiență în domeniu. Părțile au convenit să revină la tematica discuțiilor după aprobarea reglementărilor la nivel național.
Dina Roșca