Centrul expoziţional regional „Bugeac-expo” va fi deschis pe teritoriul Parcului industrial din Comrat.
Pentru proiectarea edificiului a fost alocată suma de circa 90 mii de lei, din cele cinci milioane de lei, cât constituie pentru 2018 Fondul de susţinere a antreprenoriatului din UTA Gagauz-Yeri, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Vadim Ceban, prim-viceguvernatorul autonomiei găgăuze, ideea creării unui asemenea centru expoziţional îi aparţine Consiliului de observatori al Parcului industrial din Comrat.
„Această iniţiativă a fost făcută publică încă la forumul investiţional de la Comrat, în 2016. În cadrul acestui centru vom putea desfăşura expoziţii cu participarea producătorilor din regiune, precum şi alte acţiuni economice”, a explicat Vadim Ceban, citat de gagauzinfo.md.
Proiectul urmează să fie realizat de către autorităţile regionale împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a R. Moldova.
„Proiectul este al Camerei, însă finanţarea trebuie s-o găsim împreună. Mizăm şi pe participarea agenţilor economici. Acest centru poate deveni o platformă eficientă pentru promovarea şi dezvoltarea afacerilor”, a precizat prim-viceguvernatorul UTA Gagauz-Yeri.
Dina Roșca