Avocatul regal britanic QC James Ramsden, care îi reprezintă interesele lui Ilan Șor a prezentat un rezumat al raportului și concluziile formulate urmare analizei rapoartelor publicate anterior de Kroll privind investigarea fraudei din sectorul bancar din Moldova.
Principala concluzie, făcută public în cadrul briefing-ului, desfășurat, în capitala Marii Britanii, este convingerea fermă că investigația realizată de KROLL este vădit nefondată și absolut inutilă pentru clarificarea circumstanțelor cauzei sau identificarea adevăraților făptași și beneficiari.
În opinia avocatului, „Raportul se concentrează aproape în totalitate asupra persoanei lui Ilan Şor, în pofida dovezilor concludente disponibile despre implicarea în fraudă a altor persoane bine cunoscute în Moldova, despre care se cunoaște au beneficiat de pe urma acestei fraude. Kroll a ignorat sentințele de condamnare a fostului prim-ministru Filat și a lui Veaceslav Platon, dar și faptele în baza cărora cei doi ar putea fi considerați vinovați și beneficiari de fraudă”.
„Concluziile nefondate ale Kroll și scurgerea deliberată a rapoartelor indică către o motivație politică”, a concluzionat James Ramsden, adăugând că „raportul analitic a fost tratat de către guvern, mass-media și comentatori ca o adevărată investigație”, și i-a determinat pe mulți să facă concluzii eronate, stând la baza unor manipulări.
Ignorarea de către Kroll a probelor colectate de către autoritățile moldovenești de anchetă și confirmate de instanțele judiciare vorbește despre caracterul părtinitor al investigației realizate de Kroll, iar scurgerile intenționate ale conținutului raportului, folosite activ de către diferite instituții mass media, au scopul evident de a prejudicia imaginea lui Ilan Șor.
Totodată, avocatul nu neagă o anumită vinovăție a lui Ilan Șor și consideră corect verdictul pronunțat de instanța moldovenească. „Eu nu spun că Ilan Șor nu poartă o anumită vină pentru greșelile care au dus la comiterea de fraudă. Dar nu există dovezi concludente precum că el a fi conceput frauda, că ar fi realizat-o sau, mai ales, ar fi beneficiat de pe urma acesteia”, a concluzionat James Ramsden, menționând că Ilan Șor a cooperat cu ancheta pe tot parcursul procesului, a depus mărturie, dar Kroll nu a considerat de cuviință să ia în considerație nici această mărturie și nici materialele anchetei efectuate de autoritățile oficiale din Republica Moldova.
„Ilan Șor a făcut autodenunț, a cooperat cu ancheta asupra cazului privind falimentul băncii BEM în 2014. El a menționat că până în august 2013 banca era deținută efectiv de stat și controlată de premierul Vladimir Filat, care a fost implicat activ în conducerea acesteia. Rapoartele publicate primite de la Kroll nu încearcă să analizeze aceste date și dovezile precum că deciziile proaste și dubioase privind împrumuturile au fost luate încă începând cu 2009”, a spus avocatul britanic. Faptul că investigația nu cuprinde această perioadă, în opinia sa, vorbește despre o abordare părtinitoare a problemei și lasă loc pentru multiple întrebări.
De menționat că, James Ramsden, care a prezentat la Londra rezultatele analizei rapoartelor Kroll, este un avocat regal licențiat, cunoscut în Marea Britanie și la nivel mondial, specializat în investigații financiare și bancare. În prezent, pe lângă cazul Kroll și al scandalului bancar din Moldova, dânsul este implicat în investigarea unui caz major la cererea guvernului din Malaiezia. În activitatea sa, inclusiv de analiză a rapoartelor Kroll, avocatul colaborează îndeaproape cu compania britanică Quitel intelligence, care reunește un grup de profesioniști înalt calificați în domeniul informațiilor financiare și de afaceri și investigațiilor cazurilor de fraudă bancară.
Dina Roșca