După ce în luna noiembrie 2017, Consiliul raional Strășeni a aprobat decizia de înfrățire cu județul Prahova din România, ieri, 24 ianuarie 2018, aceasta a fost desăvârșită la Ploiești.
Mihail Popa, președintele raionului Strășeni, împreună cu Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova au parafat acordul de înfrățire după care mai multe ansambluri folclorice din România au susținut un program artistic. La finalul manifestării, cei prezenți s-au prins într-o mare Horă a Unirii, în mijlocul căreia au fluturat steagurile României și Republicii Moldova.
„Chiar dacă în Republica Moldova avem parte de zăpadă și ger cumplit, acestea nu ne-au împiedicat ca să fim pe data de 24 ianuarie în Prahova. Pentru că gândim și simțim românește, am venit în Prahova pentru a semna acest acord de colaborare. Este o zi istorică pentru noi și pentru cei de peste Prut”, a declarat Mihail Popa, președintele Raionului Străşeni, transmite ph-online.ro.
Evenimentul a avut loc la Sala „Unirea” de la Palatul Culturii din Ploiești și a beneficiat de sprijinul vicepreședintelui CJ Prahova, Ludmila Sfirloaga și a Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” condusa de Mircea Cosma.
Semnarea acordurilor de înfrățire s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române și în anul când se marchează 100 de ani de la Unirea de la 1918.
Dina Roșca