După ce, acum o lună în urmă, (ADR) Sud a semnat un contract de antrepriză cu SRL „Polimer Gaz Conducte”, desemnată drept câștigătoare a licitației publice desfășurată în vederea executării lucrărilor în cadrul proiectului “Construcția apeductului magistral Leova Iargara”, iată că anul 2018 începe cu inițierea primelor lucrări în scopul implementării acestui proiect important, de anvergură, care urmează să aducă beneficii unui număr de peste 20.000 de locuitori din Regiunea de Dezvoltare Sud, prin asigurarea accesului acestora la servicii moderne de apă și canalizare.
În virtutea acestui fapt, pentru a se asigura de buna desfășurare a lucrărilor în cadrul proiectului nominalizat, specialiștii ADR Sud împreună cu consultanții GIZ au întreprins recent o vizită de monitorizare la șantierul de construcție a apeductului magistral Leova- Iargara.
Iar pentru a puncta tranșant asupra unor responsabilități care urmează a fi asumate și asupra unor pași concreți care este necesar de a fi făcuți în perioada imediat următoare, reprezentanții instituției de implementare și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei au organizat, în incinta Consiliului Raional Leova, o ședință de coordonare a acțiunilor care se preconizează de a fi întreprinse de către antreprenorul general SRL „Polimer Gaz Conducte”, conform proiectului de execuție.
La ședință au participat, de asemenea, managerul proiectului “Construcția apeductului magistral Leova Iargara” și responsabilul tehnic, reprezentanți ai beneficiarului (Consiliul Raional Leova) și antreprenorului care s-a angajat să execute lucrările.
Părțile au convenit să respecte întocmai normativele și standardele aprobate în domeniul construcțiilor, astfel încât să nu fe admise abateri de la documentația de proiect și să fie asigurată o calitate înaltă a lucrărilor. Totodată, partenerii de implementare au pledat pentru menținerea unei comunicări eficiente și bune conclucrări pe întreaga perioadă de implementare a proiectului.
Ținem să precizăm că proiectul „Construcția apeductului magistral Leova-Iargara” este parte componentă a proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale de Aprovizionare cu Apă (AAC) din raionul Leova”.
Valoarea totală a lucrărilor este de circa 3 milioane Euro sau peste 60 milioane de lei, dintre care 2,4 milioane Euro sunt oferite de Guvernul Republicii Federale Germania prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) iar 600 mii euro sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și de Consiliul Raional Leova.
Durata de execuţie a lucrărilor contractate este de 9 (nouă) luni calendaristice. Lucrările de construcție vor fi monitorizate conform legislației naționale în vigoare, precum și de către experții internaționali delegați de GIZ.
La apeductul magistral Leova – Iargara care urmează a fi construit, cu o lungime de circa 23,0 km, vor fi conectate orașele Leova și Iargara, satele Filipeni, Romanovca, Sărata Nouă, Hănăsenii Noi și Cupcui, cu un număr total de 23.433 de locuitori
Parteneri la nivel local sunt cetățenii din grupurile de inițiativă, Administrația Publică Locală (APL) din raionul Leova, Consiliul Raional Leova, precum și furnizorul de servicii AAC din or. Leova SA “Apă-Canal Leova”.
Dina Roșca