Prima ședință din noul an! Președintele raionului Rezina a pus punctele pe „i”!
Președintele raionului Rezina, Eleonora Graur, la 9 ianuarie 2018, a convocat șefii serviciilor desconcentrate în prima ședință ordinară din acest an, informează Provincial.
În debutul ședinței, președintele raionului le-a dorit tuturor un sincer la mulți ani, putere, răbdare, toleranță și multă insistență în realizarea obligațiunilor de serviciu și nu doar.
În acest context, a ținut să anunțe ultimele sarcini care trebuie realizate de reprezentanții serviciilor, și anume ca fiecare dintre cei prezenți să își planifice o zi în care să prezinte un raport anual despre activitățile desfășurate în 2017, care va avea loc în fața șefilor serviciilor desconcentrate, primarilor și societății civile. Scopul este ca informația din fiecare structură să fie adusă publicului larg pentru documentare.
La fel, președintele raionului a solicitat și prioritățile serviciilor desconcentrate pentru anul 2018, structurate într-un plan desfășurat.
De la șeful Direcției Generale Finanțe și cel al Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a solicitat să pregătească o informație referitoare la toate investițiile efectuate în ultimii ani, inclusiv din soldul disponibil al Consiliului raional, în realizarea proiectelor.
Drept continuare, fiecare reprezentant al structurilor în mare parte a vorbit despre realizarea unei totalizări a anului 2017, dar și elaborarea planului pentru 2018.
Șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport, Lilia Lazari, a menționat că începând cu ziua de astăzi elevii s-au reîntors din vacanță, instituțiile de învățământ activează fără dificultate, dispun de căldură, copii sunt alimentați.
Vera Amarfii, șeful Serviciului Stare Civilă Rezina, a realizat un raport statistic al activității pentru anul 2017, cu o informație mai amplă vom reveni pe parcurs.
Pe final, președintele raionului Rezina, Eleonora Graur, le-a dorit tuturor un început de an productive.
Dina Roșca