Elveția, în a doua fază a proiectului „Migrație și dezvoltare locală” (MiDL), implementat în Moldova, va acorda granturi de 25 de mii de dolari pentru noii parteneri locali, informează Provincial.
În cadrul primei etape a proiectului, implementat de Guvern în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, pe parcursul unui singur an, 2017, 25 de comunităţi au reuşit să realizeze proiecte de infrastructură cu contribuţii ale băştinaşilor de peste 2,4 milioane de lei. De aceste servicii deja beneficiază peste 160.000 de locuitori, dintre care peste 20.000 de copii, 50.000 de femei și aproximativ 5000 de persoane vulnerabile. Totodată, cele 25 de localități, cu care proiectul a colaborat în prima etapă, au avansat în cooperarea cu migranții, prin alegerea unor ambasadori ai localității de baștină în diferite țări ale lumii, creînd astfel o rețea a celor mai activi băștinași.
Grație acestotr proiecte implementate cu succes, comunitățile afectate de migrație pot actualmente beneficia de servicii publice locale îmbunătățite, cu acces sporit la oportunități generatoare de venituri, inclusiv suport pentru reîncadrarea în cîmpul muncii, susţinerea în dezvoltarea de afaceri.
În anul următor, cele 38 de localităţi din ambele faze ale proiectului vor lansa 38 de iniţiative de dezvoltare locală, ce urmează a fi realizate cu suportul financiar al Guvernului Elveţiei, al autorităţilor locale, dar şi al băştinaşilor plecaţi din comunitate.
Bugetul pentru etapa a doua a proiectului Migrație și dezvoltare locală este de peste 1,4 milioane de dolari. Acesta urmează a fi implementat pînă la finele anului 2018.
O componentă aparte în cadrul acestui proiect ţine de dezvoltarea economică locală. În acest scop, Guvernul Elveţiei va acorda nouă granturi economice a cîte 25 de mii USD pentru nouă localităţi partenere MiDL. Graţie acestui fapt, vor fi create condiţii mai bune de atragere a investitorilor, locuri de muncă şi va fi asigurat un venit stabil pentru populaţia locală.
Dina Roșca
Asta înseamnă că Europeniii nu au încredere în conducerea de la Chișinău ))