Subvenționarea producătorilor agricoli, în atenția Comisiei agricultură și industrie alimentară
Valorificarea mijloacelor Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2017 a constituit subiectul audierilor publice, organizate astăzi, în cadrul Comisiei agricultură și industrie alimentară, informează Provincial.
Potrivit directorului Agenției de intervenție și plăți pentru agricultură (AIPA), Nicolae Ciubuc Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul curent a fost în mărime de 900 mln lei, cu 200 mln lei mai mult comparativ cu anul 2016. ”Mijloacele au fost alocate pentru creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin modernizarea acestuia, asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale și sporirea investițiilor în infrastructura fizică și cea a serviciilor din mediul rural”, a precizat oficialul.
Totodată, directorul AIPA a spus că în cadrul campaniei de depunere a cererilor de sprijin financiar pentru anul 2017, din partea fermierilor au fost depuse circa 7800 de cereri, în valoare totală de 800 mln lei. 28% dintre acestea sunt solicitări pentru tehnică și utilaje agricole.
Printre rezultatele obținute, directorul AIPA a menționat creșterea până la 82% a numărului de producători mici și mijlocii, beneficiari de subvenții. Totodată, grație mijloacelor Fondului a fost posibilă atragerea a peste 4,3 mlrd lei de investiții în sector și crearea a 3900 locuri de muncă.
”Cele mai active autorități publice locale în valorificarea mijloacelor sunt UTA Găgăuzia, Cahul, Căușeni, Hâncești, Ștefan Vodă, Cantemir etc”, a declarat Nicolae Ciubuc. Potrivit lui, pentru anul 2018, mărimea Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli va constitui 900 mln lei.
În discuție, deputații au recomandat utilizarea transparentă și eficientă a banilor, precum și susținerea în continuare a producătorilor agricoli.
Anterior, Comisia agricultură și industrie alimentară a examinat în cadrul audierilor publice și nivelul realizării proiectelor investiționale în domeniul agriculturii. Controlul parlamentar asupra implementării legislației este unul prioritar pentru sesiunea curentă a Parlamentului.
Dina Roșca