Igor Dodon împreună cu soția Galina, fiii Bogdan și Nicolae, ieri, 19 decembrie curent, au participat la un eveniment festiv pentru copii, organizat cu prilejul sărbătorii ”Sfântului Ierarh Nicolae” de Fundația de Binefacere ”Din Suflet”, patronată de Prima Doamnă, informează Provincial.
„Am decis cu soția să organizăm această acțiune de caritate și o sărbătoare de neuitat pentru circa 400 de copii din familii social-vulnerabile, în ajun de sărbătorile de iarnă și cu ocazia Sfântului Nicolae, care a făcut multe daruri săracilor și este considerat un protector al copiilor”, a declarat șeful statului.
Astfel, în cadrul programului artistic ”Feerie de Iarnă”, desfășurat la Palatul Republicii, copiii au dansat împreună cu picii din ansamblurile ”LolliPops” și ”Vdohnovenie”, au recitat poezii, au fost distrați de animatori, au cîntat colinde și îndrăgitele piese de iarnă împreună cu membrii formațiilor ”Acord”, ”DoReDoS” și frații Bivol. De asemenea, familia prezidențială a aprins luminile pomului de crăciun împreună cu copiii veniți la sărbătoare, iar la final, toți cei prezenți au primit cadouri de la darnicul Moș Crăciun.
Președintele țării a menționat că din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, vor fi repartizate 10000 de cadouri pentru copii în toate raioanele republicii. Totodată, asemenea evenimente vor fi organizate la Bălți și Comrat, dar și în alte raioane ale Republicii Moldova.
„Ne bucură că reușim să aducem zâmbete pe chipurile copiilor și să răspândim magia sărbătorilor de iarnă în inimile acestor micuți. Fiecare copil pentru a se dezvolta plenar trebuie să aibă oportunități egale, iar statul trebuie să le creeze și să le asigure. Este o condiție obligatorie. Fie ca spiritul acestor sărbători să pătrundă în casele și sufletele tuturor, iar toți copiii lumii să fie fericiți! La mulți ani și sărbători fericite!”, a spus șeful statului.
Elena Ivanov