„În acest moment am ajuns la șapte înfrățiri cu raioane din Republica Moldova. Vrem ca acordul cu cele două raioane să fie semnat pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, relatează infoprut.ro.
90% din localitățile din județul Prahova sunt înfrățite cu localități din Republica Moldova.
PIB-ul judeţului Prahova este cât cel al Republicii Moldova, la un număr de locuitori mai mic de trei ori, Prahova clasându-se locul cinci în clasamentul judeţelor din România, în funcţie de PIB, în 2016.
„Dacă la finele 2015, câştigul salarial mediu brut era de peste 2.600 de lei, ceea ce înseamnă aproape 590 de euro, la momentul acela, şi ceea ce situa Prahova pe locul 10 la nivel naţional, la sfârşitul anului trecut câştigul salarial mediu brut a crescut la aproape 615 euro, pe salariat”, a menționat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.
Dina Roșca