Raionul Leova ar putea rămâne fără președinte. Aceasta dacă actualul președinte, Efrosinia Grețu, exponent al PDM, decide să renunțe la această funcție și să opteze pentru mandatul de deputat.
Parlamentul rămâne fără 7 deputați. Este vorba de parlamentarii care au devenit de ieri membri ai Guvernului, fiind învestiții în funcțiile de miniștri. Cei șapte deputați care urmează să părăsească Legislativul sunt din două partide: PLDM și PD, scrie realitatea.md.
Astfel, din fracțiunea PLDM ar urma să nu mai facă parte deputații Natalia Gherman, care a devenit ministru de Externe, Maia Sandu, care a fost numită ministru al Educației și Oleg Balan, care a ajuns ministru al Afacerilor Interne.
În fracțiunea PD ar urma să nu se mai regăsească deputații Monica Babuc, numită ministru al Culturii, Vasile Botnari, devenit ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Bâtcă, ajuns ministru al al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, și Pavel Filip, care își va continua activitatea în calitate de ministru al Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor.
Aceștia au la dispoziție o lună pentru a decide în ce fotoliu rămân: în cel de deputat sau în cel de ministru. În locul lor, în Parlament urmează să ajungă alți trei foști parlamentari, un pedagog, un medic, un economist și un manager. Ei sunt următorii candidați de pe lista PLDM și PD pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014:
Știrbate Petru – PLDM (născut în 1960, originar din Orhei, fost deputat PLDM, medic)
Ciobanu Maria – PLDM (născută în 1953, originară din Nisporeni, fost deputat PLDM, profesoară de limba și literatura română)
Balan Ion – PLDM – (născut în 1962, originar din Cantemir, fost deputat, agronom)
Crețu Efrosinia – PD (născută în 1953, originară din Leova, pedagog)
Nichiforciuc Eugeniu – PD (născut în 1984, originar din Chișinău, medic, manager)
Molozea Nicolae – PD (născut în 1960, originar din Ștefan Vodă, economist)
Andronachi Vladimir – PD. (născut în 1980, originar din Chișinău, manager).
Pentru ca cei 7 candidați supleanți să ajungă deputați, parlamentarii care au devenit miniștri trebuie să depună cerere de plecare din parlament, iar Curtea Constituțională urmează să valideze mandatele noilor deputați.
Diana Munteanu