Mihai Olărescu și-a anunțat plecarea din funcția de președinte al raionului Cimișlia la 17 noiembrie curent, iar în continuare se va dedica domeniului afacerilor, informează Provincial.
„Am decis să plec din funcție în domeniul afacerilor și să inițiez alte proiecte din care să fac parte și în cadrul cărora sunt manager. Am studii în domeniul economiei și am decis să trec la o altă etapă a vieții, ceea ce îmi doresc și îmi propun e să creez lucruri mari în privința creării locurilor de muncă”, a spus Olărescu în cadrul unui interviu pentru Gazeta de Sud.
Totodată, el a spus că, atunci când a părăsit PPEM, a luat o decizie gândită și asumată. Evident, când părăsești o fracțiune și un partid, te gândești la acțiuni și următorii pași. Mi-am asumat atunci că va urma și plecarea din funcție, dar a urmat o pauză între aceste plecări ca să fac o analiză privind realizările și restanțele”, a menționat el.
Ex-președintele raionului a mai spus că în curând va lansa un proiect ce va avea impact național și, în perspectivă, poate și internațional, însă, deocamdată, nu a oferit prea multe detalii.
Mihai Olărescu a mai spus că plecarea din funcția de președinte de raion i-a oferit emoții pozitive, pentru că în viața sa începe o nouă etapă și-și dorește, în continuare, să contribuie la dezvoltarea raionului natal.
Ce ține de o eventuală revenire în politică, a spus că la moment nu se gândește la asta, însă nu se știe ce surprize rezervă viitorul.
Dina Roșca