În ziua de duminică, 19 noiembrie 2017, Asociația Promo-LEX a dat publicității constatări intermediare privind desfășurarea referendumului de revocare a Primarului de Chișinău.
După cum informează Provincial, potrivit unui comunicat de presă, constatările Asociației au fost făcute în baza informațiilor semnalate de observatorii din secțiile de votare, care au fost acreditați de autoritățile electorale.
Astfel, până la ora 15.00, Promo-Lex a constatat: prezența materialelor de publicitate, afișelor, panourilor electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 1 caz; urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor – 12 cazuri; votarea nejustificată în grup (în cabina de vot s-au aflat 2 sau mai multe persoane) – 1 caz, agitație electorală sau PR negru în perimetrul şi/sau în apropierea secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 2 cazuri, deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri – 2 cazuri, deficiențe în listele electorale – 10 cazuri, fotografierea buletinelor de vot – 2 cazuri, neclarități privind înțelegerea conținutului întrebării supuse referendumului de către alegători – 7 cazuri, implicarea în procesul electoral a observatorilor din partea participanților la referendum – 2 cazuri.
Totodată, au fost depistate și altfel de încălcări, precum: observatorul îngrădea observarea urnei de vot de către ceilalți observatori prin faptul că stătea la o distanță de aproximativ 2m de urna respectivă, s-a constatat o tentativă de votare fără fișa de însoțire, un alegător a deteriorat buletinul de vot după exprimarea opțiunii, observatorul din partea unui participant la referendum discută cu membrii BESV – fapt ce deranja participanții la procesul electoral, o persoană a ieșit cu buletinul de vot în afara SV și nu s-a mai întors, dar și un alegător a vrut să vadă în listele electorale cine mai are viza de reședința în apartamentul său, nu i s-a permis.
Andriana Cheptine