Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), organizează, în perioada 21-23 noiembrie curent, o activitate în premieră pentru ITU, cât și pentru Republica Moldova – întrunirea reprezentanților statelor din două spații (cel al CSI și UE) în cadrul unui exercițiu regional – ALERT Cyber Drill 2017.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Telecomunicaţii Speciale (CTS), la eveniment vor participa peste 100 de reprezentanți ai din cadrul instituțiilor CERT din țările spațiului CSI și UE, reprezentanți din cadrul Ministerelor tehnologiilor informaționale din țările participanteorganizațiilor internaționale și regionale, instituțiilor publice, furnizorilor de comunicații electronice, recunoscuți la nivel mondial, ai mediului academic.
Evenimentul va avea loc în incinta Centrului de Excelență în Domeniul TIC „Tekwill” și va presupune activități de testare, dezvoltare și fortificare a abilităților necesare participanților pentru protecția împotriva atacurilor cibernetice.
„Scopul evenimentului este de a îmbunătăți capacitatea de răspuns la incidentele cibernetice survenite în adresa echipelor de profesioniști din spațiul CSI și cel al Uniunii Europene. Experți de rang internațional vor testa capabilitățile tehnice și operaționale ale participanților ALERT Cyber Drill, care au atribuții în gestionarea incidentelor de securitate cibernetică din țările participante. Din echipa trainerilor implicați în antrenare și testare fac parte reprezentanți ai CSIRT (Computer Security Incident Response Services) naționale din Luxemburg, Belgia Ucraina, Romania, CERT-UE, precum și din cadrul comunității TF-CSIRT (Task Force of Computer Security Incident Response Teams), FIRST (Forum of Incident Response and Security Teams), Team Cymru Research NFP, Microsoft și IBM”, notează sursa.
Potrivit acesteia, ziua de 21 noiembrie va fi dedicată prezentărilor și discuțiilor publice pe tema ultimelor evoluții și amenințări din spațiul cibernetic. „Zilele de 22 și 23 noiembrie sunt destinate în exclusivitate exercițiilor practice, timp în care echipele participante își vor putea îmbunătăți capacitatea de comunicare și de răspuns la incidente survenite în adresa lor prin simularea unor scenarii de atacuri cibernetice, în formatul Cyber Drill ALERT, având sarcina să găsească în timpul potrivit cele mai corecte soluții de răspuns la incidente sau situații de criză”, se mai spune în comunicat.
De menţionat că ALLERT Cyber Drill este organizat la nivel național de către Î.S. Centrul de Telecomunicații Speciale din cadrul Cancelariei de Stat, în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii al RM, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și cu sprijinul partenerilor: IBM, Orange, It-Lab, BASS System, Centrul de Guvernare Electronică, Tekwill și alte companii din sectorul privat.5
Dina Roșca