Asociația Obștească „UNIREA – ODIP” a organizat o conferință de presă cu tema „Nu dăm capitala pe mâna socialiștilor”.
Membrul Asociației Obștești „UNIREA – ODIP”, Radu Pîslari, s-a adresat generației tinere cu privire la referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă.
„Chișinăul va fi pus la o încercare nedreaptă, o provocare care are menirea de a sugruma suflul național din cea de-a doua inimă românească. Această încercare este adresată atât nouă, tinerii generații, cât și înaintașilor noștri. Noi, tinerii, cei care avem conștiința națională trează, nu vom face jocul murdar al celor care ne vor rusifica, jocul PSRM-ului. Capitala lor le trebuie doar pentru a sugruma și înăbuși suflarea românească. Este o campanie de manipulare, ce ține să zombeze chișinăuienii, cei care, de fapt, și-au încredințat votul pentru 4 ani, a 3-a oară deja, consecutiv primarului Dorin Chirtoacă. Socialiștii tind să grăbească acest proces pentru a acapara capitala, acel pilon care niciodată nu a fost în mâinile forțelor pro-ruse”, a precizat el.
Rima Conovalova, activist civic, s-a adresat vorbitorilor de limba rusă: „Vreau să fac un apel un apel în limba rusă. Dragi locuitori ai Chișinăului și anume dragi tineri, am o rugăminte, ca mamă a 2 copii mari, vă îndemn să susțineți gândirea corectă. Nu vă lăsați manipulați de socialiști, nu vă pierdeți timpul liber pe proiectele confuze”.
În același timp, activistul Asociației, Ionel Ețcu, a menționat despre scopul referendumului, dar și despre jocul partidelor politice. „Fiecare primărie are problemele sale, să privim orașele Orhei și Bălți, chiar Chișinăul e cea mai mare problemă? Sunt sigur că putem răbda 2 ani până la finisarea mandatului lui Dorin Chirtoacă și să economisim acele 9 milioane de lei, care puteau fi puse în îmbunătățirea orașului. Rușii vor să cucerească Chișinăul, pentru că acesta este un bastion al românismului. Niciodată Chișinăul nu a fost un oraș pro-rus, el a fost pro-unire și pro-UE. Vă îndemnăm să nu ieșiți la vot, nu vă jucați jocul murdar al socialiștilor, de altfel îl aducem pe Dodon în fruntea nu numai a Președinției, ci și a Primăriei”, a conchis el.
Mihaela Conovali