Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, totalurile campaniei de pregătire a referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar general al mun. Chișinău.
Conferința a fost organizată în fața Grădiniței 166 din mun. Chișinău, care nu funcționează. Șeful fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a declarat că au ales acest loc în mod intenționat. „Ca să arătăm mai mult dezastrul din municipiu în ultimii ani. Grădinița nu funcționează de mai mult timp, dar în 2009 a fost dată în arendă de către administrația Chirtoacă, iar după aceasta a ajuns în situația în care a ajuns. Zeci de obiecte de infrastructură socială: spitale, policlinici, case de cultură, case de creație, școli, grădinițe, terenuri ale acestor instituții au dispărut în ultimii ani. Nici unul nu a fost construit în această perioadă. În toată această perioadă au apărut blocuri pe terenuri de joacă pentru copii”, a precizat socialistul.
Totodată, Ion Ceban a menționat că a fost o campanie electorală apolitică. „A fost o campanie corectă, tot ceea ce am făcut noi ca și materiale, ca și promovare. Ați văzut că nici măcar culoarea specifică partidului (roșu) nu a fost utilizată. Nu am vrut să facem politică sau geopolitică, exact așa cum nu am făcut doi ani de zile în CMC. Noi credem că referendumul pentru demiterea primarului este un procedeu democratic. Este pentru prima dată când întreg municipiul poate să desfășoare acest procedeu în RM și putem să demonstrăm că oricine nu corespunde funcției poate fi destituit. Guvernarea, și anume PDM, speră foarte mult că prezența la urne va fi joasă. Este singura modalitate pentru ei să mențină controlul asupra Primăriei, prin șantaj direct asupra primarului Chirtoacă sau prin Silvia Radu”, a punctat el.
Socialistul a mai spus că, cetățenii trebuie să înțeleagă un singur mesaj: ori decideți personal care este soarta orașului, sau pentru voi va decide altcineva. „Noi vă invităm să vă exprimați liber opinia. Acum avem această șansă să punem capăt acestui dezmăț. Duminică, avem această posibilitate, iar după asta avem alegeri anticipate. Este alegerea dvs., decideți personal sau decid alții pentru dvs.”, a conchis Ceban.
Doina Secrieru