Partidul Liberal (PL) a anunțat că nu va delega nici un reprezentant la dezbaterile electorale pentru desfășurarea referendumului local din 19 noiembrie 2017, „din motive evidente”.
Printr-un comunicat de presă, PL a menționat că referendumul acesta este ilegal.
„Este organizat cu grave încălcări ale Constituției Republicii Moldova, ale Codului Electoral și ale Cartei Europene a Autonomiei locale, fapt confirmat și prin Rezoluția adoptată la 19 octombrie 2017, de către Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Participând la sute de întâlniri cu alegătorii, ne-am convins că acest referendum nu vine să soluționeze problemele locuitorilor municipiului Chișinău, dar este o risipă a banilor publici. Socialiștii s-au discreditat, la fel și toți ceilalți, care au pus la cale și au contribuit la organizarea acestui referendum ilegal. Considerăm că participarea noastră la dezbateri electorale, alături de uzurpatorii și inițiatorii acestui plebiscit, ar duce în mod implicit la recunoașterea acestui referendum ilegal, inclusiv am legaliza moftul socialiștilor, prin care se vor cheltui 9 milioane de lei din buzunarul locuitorului municipiului Chișinău”, se spune în comunicat.
Totodată, PL îndemnă alegătorii din municipiul Chișinău să nu participe pe 19 noiembrie, „la această farsă organizată de socialiști, numită referendum. Să fim de partea lui Dorin Chirtoacă, Primarul General al municipiului Chișinău, ales de cetățeni de trei ori consecutiv”.
Dina Roșca
Referendumul poate si-i legal – sosialistii sunt niste potlogari.