În primăvară, Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești va fi ca nou. Și asta, pentru că a trecut și continuă să treacă printr-un amplu proces de renovare.
Per total, se vor cheltui 17 milioane de lei în acest scop.
După ce a fost finalizată cu succes prima parte a Proiectului de renovare a gimnaziului, finanțat de Banca Mondială, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în cadrul proiectului ”Reforma învățământului în Republica Moldova”, iată că, în prezent, se desfășoară cu același succes și etapa a doua.
„În acest an, se va face reparație totală în interiorul gimnaziului. Vor fi reparate sălile de studii, laboratoarele, va fi renovat sistemul de căldură, de canalizare… Absolut tot. În sfârșit, vom avea laboratoare de fizică și chimie conform standardelor. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de amenajare a teritoriului din jurul instituției, va fi construit și un gard în jur”, a explicat directoarei gimnaziului, Inga Ulinici.
sursa: expresul.md