Primele locuințe sociale din Orhei, construite în timp record. Când vor fi finisate lucrările (foto)
Construcția primei locuințe dintr-o serie de case sociale din Orhei este în plină desfășurare. De la începutul lucrărilor, care au luat start în luna septembrie, muncitorii au ridicat zidurile și partițiile interioare ale casei, au fost instalate toate comunicațiile și a fost construit acoperișul.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Orhei, în conformitate cu asigurările constructorilor, obiectul va fi dat în exploatare la timp sau chiar mai devreme. Anterior sa afirmat că termenul pentru dare în exploatare a primei case cu 4 apartamente ar fi data de 8 noiembrie.
Locuințele sociale reprezintă un alt proiect social implementat la Orhei sub conducerea Primarului orașului, Ilan Șor. Acesta se concentrează în primul rând pe acordarea sprijinului familiilor tinere și a specialiștilor, în primul rând, celor din sectorul bugetar.
Construcția a început în luna septembrie într-o zonă special desemnată cu o suprafață de peste 6 mii de metri pătrați, situat în cartierul Nordic al municipiului Orhei. În total, în municipiul Orhei vor fi construite 25 de case de tip “Townhouse”, iar fiecare casă va încorpora 4 apartamente. Noii locatari vor putea să se mute în această casă în acest an, înainte de Anul Nou. Fiecare apartament cuprinde un antreu-cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie și toaletă. Mult mai mult, fiecare apartament va avea propria intrare și o curte privată – un teren cu o suprafață de 260 mp. Dacă va fi necesar, proprietarii vor putea ulterior să își extindă spațiul de locuit.
Caracteristica principală a acestei locuințe, conform planurilor, va fi buna-accesibilitate pentru beneficiari. Potrivit calculelor, plata lunară nu va depăși suma de 500 de lei, iar termenul de scadență va fi unul dintre cele mai lungi – 35 de ani, fără dobândă, prin acest fapt fiind cea mai accesibilă ofertă din întreaga țară.
Dina Roșca