O căsuță din lemn, întitulată sugestiv „Căsuța cu povești”, a fost construită la muzeul „Casa Părintească” din Palanca. Aceasta este suspendată pe un prăsad bătrân, care are peste o sută de ani.
„Mă gândeam că va veni timpul cînd acest copac va trebui să fie tăiat. Decât să-l aruncăm, pur și simplu, pe foc, mi-a venit ideea să construim în armonie cu el o casuță cu povești”, spune directoarea muzeului, Tatiana Popa.
Iată că, peste ani, această idee și dorință a doamnei directoare a fost realizată. Căsuța cu povești a fost construită, iar părul secular stă mândru în continuare în curtea ”Casei părintești”.
„Nu a fost bătut nici un cui în copac. Căsuța stă pe niște piloni siguri. Iar noi ne vom strădui să menținem cât mai mult în viață acest copac”, a subliniat Tatiana Popa.
Și, ca imaginea să fie completă, sub căsuță au fost instalate patru scrânciobe.
Căsuța, cu o suprafață de aproximativ 9 metri pătrați, a fost construită în cadrul Școlii de vară a cioplitorilor în lemn din Uniunea Meșterilor Populari din Moldova, care s-a desfășurat pe teritoriul muzeului în această vară. Lucrările au durat o lună de zile, iar la căsuță au lucrat șapte meșteri populari.
„Este o căsuță unică în Moldova, este visul meu și al copiilor de aici. Căsuța va avea funcția ei de poveste”, a menționat Tatiana Popa. Una dintre poveștile care i se potrivește foarte mult este „Cine locuiește în căsuța magică”, iar actorii principali vor fi chiar copiii – spectatori.
Potrivit Tatianei Popa, urmează ca în căsuță, care are și două balcoane, să fie instalate două paturi, o masă, scaune. Vor fi puse și geamuri, și ușă.
„Va fi o devărată căsuță, doar că va fi cu povești și spectacole pentru copii”, a precizat dânsa.
De menționat că Școala de vară a cioplitorilor în lemn, organizată la ”Casa Părintească” din Palanca, s-a aflat la cea de a treia ediție. La prima edițe a Școlii de vară, desfășurată în 2004, au fost restabilite coloanele din lemn ale casei – muzeu. La cea de-a doua ediție, desfășurată prin 2007, au fost curățate și reabilitate colonele, poarta de la intrare, precum și mobilierul din muzeu. Au fost realizate și instalate și câteva sculpturi din lemn.
Dina Roșca