Ilan ȘOR s-a întâlnit la Strasbourg cu Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare regională. În cadrul vizitei de lucru efectuate la Parlamentul European, Primarul de Orhei, Ilan ȘOR s-a întâlnit cu zeci de oficiali și deputați europeni, inclusiv cu doi vicepreședinți ai Parlamentului European, deputați ai fracțiunii Partidului Popular European, precum și cu Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare regională, Phil Hogan.
Discutând cu domnul Hogan despre problemele dezvoltării regionale ale Republicii Moldova, precum și propunerile partidului ȘOR în dezvoltarea țării, Ilan ȘOR a prezentat rezultatele obținute până în prezent în Orhei și a vorbit despre proiectele și programele oferite de partid.
Phil Hogan a evaluat pozitiv programul politic al partidului ȘOR, la rândul său menționând că este deschis pentru cooperare și este gata să ofere asistența necesară în acest domeniu. Sa ajuns la un acord preliminar privind elaborarea și implementarea unui proiect comun privind schimbul de experiență în domeniul agriculturii și intensificarea eforturilor de dezvoltare a acestui sector în Moldova. Conform acordurilor, primele târguri ale produselor europene vor fi organizate în primăvara viitoare.
Aceste târguri vor avea loc la Orhei, precum și în cadrul Aeroportului Internațional din Chișinău și vor servi la descoperirea unui nou potențial pentru agricultorii din țara noastră. Menționăm că vizita a fost permisă de către instanța de judecată în urma mai multor invitații adresate d-lui Ilan ȘOR din partea deputaților din Parlamentul European.
Dina Roșca