Un eveniment de promovare a produselor moldoveneşti pe piaţa din Estonia va fi organizat în cadrul vizitei la Tallinn a Ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM, Vasile Bumacov.
La 12.02.2015, Ambasadorul Victor Guzun a avut o întrevedere cu Ivari Padar, Ministrul Agriculturii al Estoniei, pentru a pregăti vizita oficială în Estonia a dlui Vasile Bumacov, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în perioada 18-19.02.2014.
Oficialul moldovean va fi însoţit de reprezentanţii Oficiului Naţional al Viei şi Vinului şi o delegaţie a oamenilor de afaceri din R.Moldova, care vor participa la un seminar susţinut de specialiştii estonieni privind transferul de experienţă şi bunele practici ale Estoniei şi UE în domeniul agriculturii, şi vor organiza un eveniment de promovare a produselor moldoveneşti pe piaţa din Estonia.
Acţiunea este organizată de către Ambasada Republicii Moldova la Tallinn, în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din R.Moldova şi Ministerul Agriculturii din Estonia, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din R.Moldova şi Centrul pentru Parteneriat Estic din Estonia.
Dina Roșca