La 2 octombrie curent, s-a lansat campania de sensibilizare, susţinere şi de promovare a femeilor cu dizabilități din Republica Moldova, sub genericul „Avem Abilități – dorim Posibilități!”. Campania își propune să spargă stereotipurile față de femeile cu dizabilități în Republica Moldova, dar și privind rolul lor în societate.
Printr-o serie de interviuri cu femei extraordinare, vrem să dăm dovadă că dizabilitatea nu este un obstacol pentru a deveni lideră și a contribui activ la dezvoltarea comunității, dar și pentru realizarea viselor proprii.
Campania este organizată de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilităţi din Republica Moldova – „Abilități Europene Fără Limite”, în cadrul Programului național de consolidare a abilităților de lidere a femeilor cu dizabilități „Avem abilități – dorim posibilități!”. Programul este susținut de Programul ONU „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.
Primul interviu din cadrul campaniei este cu Adela Postolache: „Dacă ești femeie cu dizabilități, trebuie să muncești înzecit ca să câștigi autoritate”:
Cu zece ani în urmă, viața unei medice cu o carieră în ascensiune s-a schimbat total. E vorba de Adela Postolache, căreia un accident nefast i-a schimbat radical viața. Totuși, această întâmplare a făcut-o mai ambițioasă și mai luptătoare. Vă propunem să o cunoașteți pe femeia care a început viața de la zero și să aflați adevărata ei putere, în pofida tuturor greutăților întâmpinate.
– Acum un deceniu, s-a produs o schimbare în viața dvs. Cum ați reușit să vă reabilitați nu doar fizic, dar și moral?
– După traumă, m-am reabilitat timp de 3 ani, mi-am luat concediu de maternitate deplin și am încercat în tot acest răstimp să accept ceea ce mi s-a întâmplat. Primele probleme s-au început atunci când am hotărât să revin la serviciu. Administrația spitalului la care activam m-a primit foarte rece. Eu nu puteam să lucrez pe un salariu deplin, de aceea am solicitat să activez pe jumătate de salariu, lucru care mi-a fost refuzat. Am bătut la zeci de uși ca situația să fie cât de cât rezolvată. Am hotărât să intru pe scena politică, dar și aici am înfruntat provocări. Însă eu nu m-am lăsat bătută și am mers înainte cu o putere și mai mare, o putere care mă ajută să merg și acum.
– Ați fost subiectul mai multor atacuri și cunoașteți cum e să fii femeie fără dizabilități și cum e să fii femeie cu dizabilități. Cum vedeți atitudinea celorlalți față de femeile cu dizabilități?
– Ca să înțelegeți cum sunt eu percepută o să vă dau un exemplu din viața mea de zi cu zi. Eu nu pot să vin în scaun cu rotile la serviciu și sunt nevoită să îmi aplic proteze ca să nu să se vadă cât de gravă este dizabilitatea mea. Dacă ești femeie, trebuie să muncești foarte mult ca să câștigi autoritate, iar dar dacă ești femeie cu dizabilități – înzecit.
– Dar pentru a sparge percepțiile față de femeile cu dizabilități, ce doriți să schimbați în societatea noastră? Cu ce ați începe?
– În primul rând, aș începe de la educație. Să ne învățăm copiii să fie mai toleranți. Fata mea a primit foarte multe insulte de la colegi doar pentru că are o mamă cu dizabilități. Această atitudine față de o dizabilitate nu trebuie să existe, trebuie să dispară. Acest fenomen de intoleranță ne arată că ceva nu merge în societatea noastră, că trebuie să schimbăm ceva.
– Credeți că se va schimba ceva în țară dacă femeile cu dizabilități vor fi implicate mult mai activ în procesele decizionale la nivel local și regional?
– Eu cred că da, deoarece ele cunosc cu adevărat unele probleme. Toate femeile cu dizabilități pe care le cunosc sunt exigente, punctuale, pregătite și corecte.
– „Avem abilități – dorim posibilități” este un program inedit pentru Republica Moldova, susținut de UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Căci pentru prima dată o astfel de instruire a fost dedicată femeilor cu dizabilități. Dvs., în calitate de participantă, ce așteptări aveți?
– Am venit la acest program ca să obțin cunoștințe și abilități noi, să învăț la ce uși să bat, cum să ajut. Eu mereu încerc să îmi ajut pacienții nu doar prin tratament medical, dar și moral. O parte dintre ei vin cu probleme lor personale pe care eu încerc să le rezolv. Am venit aici să înțeleg cum pot să îmi rezolv atât problemele mele, cât și ale pacienților sau ale cunoscuților mei. Vreau să fiu de folos societății în care trăiesc.
– Cu ce mesaj veniți pentru alte fete și femei cu necesități speciale din Republica Moldova?
– Trebuie să fim curajoase și să mergem doar cu pieptul înainte, ca să putem ajuta persoanele mai puțin fericite decât noi. Eu încerc să îmi ajut și să îndrum fiecare pacient și la toți, tinerii, în special, le spun că trebuie să aibă studii, nu doar nouă clase, dar mai mult. Eu cred că e foarte important să ai studii.
sursa: gazetadesud.md
Dina Roșca