Societatea pe Acțiuni „INTROSCOP”, care la momentul de față are un număr de peste 2 000 de angajați, pune un accent deosebit pe consolidarea echipei sale. Astfel, periodic compania organizează diferite acțiuni ce au scopul de a crea o atmosferă relaxantă pentru colaboratorii săi.
Recent, 120 de angajați ai S.A. „INTROSCOP” au participat la o acțiune de acest fel, care a avut menirea de a facilita comunicarea între participanți. Grație acțiunilor recreative, angajații companiei au reușit nu doar să faciliteze comunicarea, ci și să traseze noi planuri ce vor facilita dezvoltarea întreprinderii. Compania organizează astfel de evenimente cu regularitate.
Directorul general al companiei, Valeriu Bodiu, spune că a devenit o tradiție ca, de câteva ori în an, colaboratorii S.A. „INTROSCOP” să participe la astfel de teambuilding-uri.
„Pentru noi este extrem de important ca oamenii din echipă să se cunoască mai bine, să comunice mai deschis, să se simtă parte a marii familii S.A.
„INTROSCOP”. Desigur, nu este posibil să facem astfel de evenimente concomitent pentru toți cei peste 2 000 de angajați. Totuși, ne bucurăm că reușim să-i implicăm pe toți în diferite perioade. Suntem convinși că acțiunile de recreere trebuie sa facă parte din activitatea companiei, căci doar uniți putem să devenim și mai eficienți, și mai buni în tot ceea ce facem”, spune Valeriu Bodiu.
Societatea pe acțiuni „INTROSCOP” (fosta uzină „Electrotocipribor”, Asociația de producție „Volna”), este a doua ca mărime companie din domeniul industriei automotive după volumul de producere și numărul de angajaţi. Astăzi, S.A. „INTROSCOP”, care în 2008 a devenit companie privată, în cooperare cu concernul german LEONI AG și cu holdingul japonez SUMITOMO, produce cablaje și module electrice pentru mai multe cunoscute mărci de automobile.
Nemijlocit este vorba de: Mercedes-Benz, Volkswagen, Volvo, Nissan.
Dina Roșca