În anul curent recolta de struguri va fi cu 1% mai mare decât recolta de anul trecut. Conform estimărilor specialiștilor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în anul 2017, în ansamblu pe ţară, urmează a fi recoltate circa 620 mii tone de struguri (faţă de 615,7 mii tone în anul precedent), inclusiv soiurile pentru masă – circa 110 mii tone. Suprafaţa plantaţiilor viticole în toate categoriile de gospodării, inclusiv şi cele auxiliare ale populaţiei, constituie circa 135 mii ha, din ele pe rod – 129 mii ha.
În gospodăriile producţie marfă (CAP, SA, SRL, GŢ) suprafaţa viilor se estimează la peste 87 mii ha, din care pe rod – cca 82 mii ha. Producătorilor mici de struguri (GŢ, cotaşi) le revine peste 60 la sută din suprafaţa menţionată. În categoria respectivă de gospodării se preconizează obţinerea unei producţii globale de struguri de cca 410 mii tone (cu cca 65 mii tone mai mult ca în anul 2016), inclusiv de soiuri pentru masă – 90,0 mii tone , soiuri europene pentru vin – 280 mii tone, soiuri de tip „Isabella” – 30 mii tone. La procesareurmează a fi direcţionate cca 300 mii tone de struguri (280 mii tone de soiuri europene şi cca 20 mii tone de soiuri de tip „Isabella”).
Din cauza schimbărilor climatice, ce au fost înregistrate pe parcursul anului, recoltarea soiurile de masă a început mai târziu, comparativ cu ultimii cinci ani, iar soiurile pentru vin – în decada a doua a lunii septembrie. În prezent, recoltarea strugurilor de soiuri de masă cu epoca timpurie de coacere (Arcadia, Codreanca, Cardinal şi altele) este finalizată şi continuă recoltarea celor cu epoca medie de coacere (Victoria, Pameati Negrulea, Leana etc.). Recoltarea soiurilor cu perioada tardivă de coacere (Moldova, Ialovenschi ustoicivîi, Caraburnu şi altele) va începe la finele lunii curente. Din soiurile de struguri pentru vin, deja au fost recoltate cele cu epoca de coacere semitimpurie (Chardonnay, Muscat Ottonel, grupa Pinot etc.), ponderea cărora constituie cca 23% din suprafaţa pe rod a plantaţiilor viticole.
Totodată, în gospodăriile producţie marfă, recoltarea strugurilor de soiuri pentru masă actualmente este efectuată pe cca 35% din suprafaţa pe rod a plantaţiilor viticole (cca 14 mii ha), iar celor pentru vin şi de tip „Isabella” – peste 24% din suprafeţe (cca 60 mii ha şi, respectiv, cca 8 mii ha). În categoria nominalizată de gospodării au fost recoltaţi cca 113 mii tone de struguri, inclusiv de soiuri pentru masă – peste 28 mii tone. Recolta medie de struguri constituie, la general, cca 5,3 t/ha, iar de soiuri pentru masă – 5,8 t/ha.
Strugurii de masă sunt comercializaţi atât pe piaţa internă, cât şi la export. Preţul angro pe piaţa locală la începutul recoltării, în funcţie de calitatea soiurilor şi a strugurilor, varia între 9 şi 12 lei/kg, iar în ultima săptămână – 7 şi 9 lei/kg.
La export, strugurii pentru masă de soiuri europene se livrează la preţul de 8-12 lei/kg, iar cei de soiuri de tip „Issabela” – 5,5-6 lei/kg.
Din recolta anului curent au fost exportaţi peste 7, 2 mii tone de struguri pentru masă, exportul total (de la începutul anului) fiind de peste 23 mii tone. Sub aspectul grupelor de pieţe, în ţările CSI, exportul strugurilor de masă din recolta anului în curs a constituit cca 6,4 mii tone şi cele din UE – 0,9 mii tone. Topul exportului de struguri pentru masă este asigurat de Federaţia Rusă cu cca 5 mii tone, Republica Belarus – 1,1 mii tone şi România – 0,7 mii tone. Preţurile strugurilor de masă la export, declarate în vamă, constituie în medie peste 450 dolari SUA per tonă, mai avantajoase fiind pe pieţele UE – cca 1070 dolari.
Din volumul de struguri de soiuri pentru vin, recoltaţi până în prezent, la procesare au fost direcţionaţi peste 82 mii tone, cca 60 la sută din ei fiind achiziţionaţi de la producătorii de struguri. Preţurile de achiziţie a strugurilor pentru vin sunt mai înalte ca cele din anul precedent şi mai mari decât preţurile de referinţă, recomandate de Consiliul filierei de produse vitivinicole pentru anul curent, variind în intervalul de 4,8-6,0 lei/kg la soiurile europene şi 3,0-3,5 lei/kg la soiurile de tip Isabella.
Sub aspectul unităţilor teritorial administrative, cu ritmuri mai sporite decurge recoltarea strugurilor în raioanele Cahul, Căuşeni, Ialoveni, Hânceşti şi UTA Găgăuzia.
Dina Roșca