Mediul de afaceri va avea posibilitatea să acceseze date referitoare la piața din stânga Nistrului. Un parteneriat pentru elaborarea în comun a cercetărilor de marketing a fost stabilit de Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol și Camera de Comerț și Industrie Moldo-Franceză. Platforma de cooperare a fost înființată în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, cercetările de marketing permit mediului de afaceri, precum și altor părți interesate, să afle care este potențialul de consum, calitatea serviciilor prestate, satisfacția consumatorului, ș.a. nu doar din dreapta, dar și din stânga Nistrului, ceea ce este o premieră. Informația este de folos în special antreprenorilor mici și mijlocii, care nu au suficiente resurse pentru a întreține departamente specializate. Însăși parteneriatul a fost lansat în urma solicitărilor oamenilor de afaceri, membri ai camerelor de comerț, cărora le lipseau datele agregate pentru ambele maluri.
Astfel, potențialii solicitanți se pot adresa direct Camerei de Comerț și Industrie Moldo-Franceze ori Camerei de Comerț și Industrie din Tiraspol pentru a comanda cercetări de piață.
Pentru realizarea obiectivelor proiectului au fost instruiți specialiști în domeniul elaborării cercetărilor de piață. Va fi creat un site specializat și organizată o campanie de informare a potențialilor comanditari. Platforma are un potențial sporit de sustenabilitate, dat fiind interesul mediului de afaceri față de astfel de informații.
Parteneriatul celor două camere de comerț, care are un puternic impact de consolidare a relațiilor mediului de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului, prevede inclusiv acordarea informațiilor referitoare la piața de desfacere a Uniunii Europene pentru antreprenorii interesați.
De menționat că, Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la sporirea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților comunităților locale, mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.
Dina Roșca