Din cauza unei datorii un bărbat din raionul Orhei a încendiat casa părintească.
Incendiul a avut loc joi, 12 februarie în satul Tabăra. Potrivit DSE Orhei, pompierii au fost anunţaţi despre incendiu după ora 13. Pentru a stinge flăcările a fost nevoie de intervenţia unei autospeciale şi a echipei constituită din patru salvatori. Potrivit sursei citate din cauza unei datorii băneşti fiul a incendiat casa părintească chiar sub privirile mamei sale , iar apoi a părăsit localitatea. Stăpâna casei a apelat la ajutorul vecinilor care au şi alertat pompierii.
Incendiul a fost lichidat în jurul orhei 16.00, neavând de suferit nici o persoană. Paguba cauzată de flăcări urmează a fi stablită. Aceasta ar putea fi una destul de mare având în vedere că flăcările au distrus acoperişul şi au mistuit interiorul casei .
Dina Roşca