De Ziua Independenței la Căușeni a fost dezvelit Bustul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Evenimentul de inaugurare a avut loc în fața primăriei orașului acolo unde s-a adunat multă lume, oficiali, oameni de cultură, copii, dar și fețe bisericești.
Bustul, care din 2012 pînă în prezent a stat în holul primăriei, va înfățișa principala clădire a orașului, iar potrivit localnicilor, Domnitorul Moldovei este un model bun pentru autorități în procesul de luare a deciziilor.
Acesta a fost dezvelit de doi gemeni originari din orașul Căușeni și a fost sfințit de preotul Bisericii centrale Vasile Damaschin, notează studio-l.md.
Bustul a fost donat în anul 2012 din partea AO Centrul Tineretului Spectru din România, iar cheltuielile de transportare au costat bugetul orășenesc pe atunci, peste nouă mii de lei.