Un locuitor al raionului Soroca a intrat în magazinul unei stații PECO, aflată pe teritoriul primăriei Volovița. Parcă nimic deosebit, doar că acesta se afla la volanul unui automobil, pe care nu a vrut sau nu a putut să îl lase în parcare. Poliția a stabilit făptașul și investighează cazul.
Potrivit Observatorul de Nord, șoferul, a pătruns în magazin cu tot cu mașină, prin ușa principală, deteriorând-o. Au fost distruse și alte bunuri. După care acesta a părăsit locul accidentului. În scurt timp poliția a stabilit că făptașul este un bărbat în vârstă de 27 de ani, locuitor al satului Racovăț. Soroceanul conducea un automobil de model Renault Laguna.
Pentru fapta sa, el “va fi pedepsit conform art. 242, alin. 2 al Codului Contravențional, iar pentru că a părăsit locul accidentului, în adresa acestuia va fi aplicată pedeapsa conform art. 243, care prevede privare de dreptul de a conduce pe un termen de până la trei ani. Paguba material cauzată agentului economic, va fi stabilită prin judecată”, a spus Serghei Lozan, specialist superior de Stat al Serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere, SSP, Inspectorartul de Poliție Soroca.