Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, luni va merge într-o vizită de lucru pe poligonul de la Bulboaca, Anenii Noi.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că în ultimul timp se poartă multe discuții despre poligonul militar de la Bulboaca, despre implicarea americanilor și finanțările care vin din SUA.
„În calitate de comandant suprem al forțelor armate, în ziua de luni voi merge în vizită de lucru pe poligon, pentru a clarifica pe loc starea lucrurilor. Să nu uităm că suntem un stat neutru și eu nu voi admite ca soldații moldoveni să fie parte sau piese în mașinăria vreunui bloc militar, fie el din Vest sau din Est”, a precizat șeful statului.
Dina Roșca