Procuratura s-a autosesizat în baza materialelor apărute recent în presă, potrivit cărora, administraţia publică locală a alocat 2,2 milioane de lei pentru reparaţia grădiniţei nr.50 din sectorul Rîşcani al capitalei, în vederea creării condiţiilor unei şcoli pentru copiii cu dizabilităţi, iar o organizaţie neguvernamentală, amplasată în incinta respectivei grădiniţe, refuză să elibereze sediul primit în locaţiune în baza unui contract încheiat cu Primăria încă în anul 2001, informează Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Pentru a verifica toate circumstanţele cazului, Procuratura a iniţiat un proces penal, investigaţiile relevînd că, deşi, încă pe 3 ianuraie 2012 expirase termenul contractului de locaţiune, nici pînă în prezent, factorii de decizie ai Primăriei capitalei nu au făcut nimic pentru a elibera spaţiului ocupat ilegal de Fundaţia „Ecoul Cernobîlului”.
Ca urmare a intervenţiei, administraţia publică locală şi-a revendicat, la începutul acestei săptămîni, drepturile asupra imobilului, fiind asigurată integritatea şi paza sediului respectiv, Fundaţiei fiindu-i acordat termen pentru ridicarea bunurilor.
Prin urmare, în rezultatul abaterilor grave constatate, Procuratura municipiului Chişinău a pornit o cauză penală conform art.329 Cod Penal, pe faptul neglijenţei în serviciu, reţinută în acţiunile funcţionarilor administraţiei publice locale la gestionarea patrimoniului municipal.
În procesul investigaţiilor s-a mai stabilit că, în anul 1997, Fundaţia „Ecoul Cernobîlului” a mai primit în locaţiune de la Primărie un spaţiu nelocativ cu o suprafaţă totală de 175 m.p. pe str.Florilor din sectorul Rîşcani pentru amplasarea oficiului. Peste cinci ani, preşedinta Fundaţiei a privatizat încăperea, pe care, în anul 2010 a donat-o fiului său.
Procuratura va informa despre evoluţia acţiunilor de urmărire penală pe acest caz.
Diana Munteanu