23 de butelii cu alcool, ascunse într-o căruță, au fost reținute de către angajații Poliției de Frontieră. Reținerea a avut loc ieri, 7 august a.c., în jurul orei 21:00, în proximitatea localității Larga.
În baza informațiilor operative, ofițerii de investigație din Sectorul Poliției de Frontieră „Larga” de comun cu echipele mobile din Direcția regională Nord au desfășurat mai multe acțiuni de verificare și control a frontierei moldo-ucrainene. Urmare, echipa mixtă a depistat un utilaj hipo care se îndrepta dinspre localitatea Larga spre linia de frontieră. La fața locului, a fost identificat căruțașul – un cetățean moldovean de 61 de ani, locuitor al s.Medveja, r-nul Briceni, iar la verificarea căruței, sub crengi, erau ascunse 23 de butelii cu lichid transparent, după miros asemănător alcoolului.
Pentru circa 300 de litri de alcool, îmbuteliat în recipiente de diferite dimensiuni, nu s-a putut prezenta acte de proveniență sau certificate de calitate. În cercetările primare, bărbatul a declarat că urma să transmită buteliile unei persoane necunoscute care-l aștepta la linia de frontieră, recunoscând că, în mod fraudulos, marfa era să ajungă în Ucraina.
Bunurile depistate au fost transmise expertizei, iar bănuitul este cercetat în stare de libertate. Polițiștii de frontieră continuă investigațiile speciale pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun. Dacă va fi stabilită vinovăția moldoveanului, conform art 248 al (2) CP al RM, riscă închisoare de până la 5 ani.
Dina Roșca