Conform informațiilor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI colectate din subdiviziunile teritoriale în urma ploii torențiale cu vânt puternic înregistrată pe data de 6 august 2017, mai multe localități din țară au fost afectate. În localitatea Avdarmar, UTA Găgăuzia vântul a smuls peste 500 m2 de țiglă de pe acoperișul unui depozit agricol, iar ploaia a afectat 6 hectare de vii. În localitatea Hîrcești, raionul Ungheni, vijelia a afectat trei depozite, unde au fost deteriorate 130 m2 de țiglă și 70 foi de ardezie de pe acoperișurile acestora.
Ploaia a făcut ravagii și în nordul țării unde de pe liceul teoretic din satul Baraboi, raionul Dondușeni au fost smulse mai multe foi de ardezie, iar în localitățile Moșana și Elizavetovca, același raion, vântul a descoperit mai multe case.
În municipiul Chișinău în urma vijeliei de pe un bloc locativ cu 13 nivele din strada Nicolai Sulac nr.8 au fost distruse 40 m2 de țiglă metalică. Comisiile pentru situații excepționale teritoriale urmează să estimeze prejudiciile cauzate.
Dina Roșca