Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un demers în adresa Parlamentului în care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale.
Noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:
Ministerul Economiei și Infrastructurii
Ministerul Finanțelor
Ministerul Justiției
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apărării
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Lista ministerelor indicate rezultă din schimbarea denumirii și preluarea unor domenii de activitate după cum urmează:
Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcției de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Ministerul Culturii va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Educației, de la Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
După aprobarea de către Parlament a Listei ministerelor, Guvernul urmează în termen de 3 luni să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezinte Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației publice şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.
Amintim că la data de 20 ianuarie 2016, Parlamentul, prin Hotărârea sa nr. 1, a acordat Guvernului vot de încredere pentru realizarea Programului său de activitate. La capitolul VII „Buna Guvernare”, Guvernul și-a asumat în calitate de obiectiv primar realizarea reformei administrației publice centrale, inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice și a costurilor administrative.
Elena Ivanov