În cadrul întâlnirii viceministrului TIC cu primarii localităților și conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu, au fost abordate mai multe subiecte ca Serviciul Unic 112, crearea IT Parcurilor, despre trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală și despre proiectul “Un internet mai sigur pentru copii și adolescenți”.
Totodată, potrivit unui comunicat de presă, au fost menționate schimbările care s-au produs în contextul procesului de modernizare a serviciilor poștale, lansat de Operatorul Național „Poșta Moldovei”, în cadrul vizitei de lucru efectuată, recent, în raionul Leova, în conformitate cu orarul întâlnirilor membrilor Guvernului cu autoritățile publice locale și cetățenii.
În același timp, viceministrul a informat audiența despre extinderea e-serviciilor și aplicarea universală a conceptului de ghișeu unic, prin intermediul Agenției Serviciilor Publice, ceea ce va conduce la eliminarea birocrației din sistem și digitalizarea proceselor respective.
În timpul deplasării în teritoriu, viceministrul a avut o întrevedere și cu vicepreședintele raionului, Ion Plămădeală, la care au fost discutate unele dificultăți ce țin de domeniul MTIC și alte autorități publice cu care se confruntă raionul și care necesită să fie soluționate.
Elena Ivanov