Primăria orașului Strășeni informează că lucrările din cadrul proiectului “Reconstrucţia şi modernizarea iluminatului stradal în municipiul Străşeni”, de iluminare a 7,3 km din străzile orașului, progresează într-un ritm record. Deja circa 90% din volumul lucrărilor au fost efectuate: au fost instalați stâlpii din beton, acolo unde a fost necesar, a fost instalat cablul, consolele şi corpurile de iluminat, se menționează pe pagina web a localității.
S.C. „Instel-Prim” SRL, este antreprenorul selectat de către grupul de lucru, din cadrul Primăriei Municipiului Străşeni, pentru implementarea proiectului respectiv.
Potrivit Primăriei, în prima etapă, lucrările de construcţie a iluminatului stradal se vor efectua pe porţiuni ale străzilor: Ion Iachir, Chişinăului, Mihai Eminescu, Grigore Ureche, Ştefan cel Mare, valoarea cărora se estimează la 975, 080 mii lei.
Lucrările de construcție se preconizează a fi finalizate pînă pe 30 iulie, 2017.
Totodată, după implementarea primei etape, din sursele bugetului local şi contribuţia cetăţenilor se vor mai efectua lucrări şi pe străzile: 31 August, Mitropolitul Varlaam, Grigore Ureche, Petru Rareş, Valeriu Cupcea, Mihai Eminescu, Ion Iachir, Ion Caraciobanu.
Vă amintim că 20 000 de dolari, pentru realizarea acestui proiect,este din partea Swiss Cooperation in Moldova prin intermediul PNUD – Migrație și Dezvoltare Locală.
Prin intermediul platformei Guvern24.md a fost colectată suma de 1029 euro din partea a 34 de persoane, iar la primărie, în numerar, au mai fost colectați 3205 de euro, suma totală fiind de 4234 de euro de la 471 de donatori.
Menţionăm că, oraşul Străşeni face parte din cele 25 de localităţi selectate pentru finanţare, din partea PNUD-lui, iar obiectivul ales presupune iluminarea a 7,3 km, din străzile oraşului.
Diana Munteanu