Specialiștii ADR Sud verifică în permanență mersul și volumele lucrărilor executate de compania „ACIT-TRANS” în cadrul proiectului “Construcția drumului intercomunitar Feștelița – Marianca de Jos – Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău – Căușeni – frontiera cu Ucraina”. În această ordine de idei, recent, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, și angajații secției management proiecte, s-au deplasat la Feștelița pentru a monitoriza mersul lucrărilor și a nota progresul fizic al proiectului şi al managementului de proiect.
În calitate de instituție responsabilă de implementarea proiectului, ADR Sud efectuează sistematic vizite de studiu în teren pentru a se asigura de faptul că proiectul progresează fizic, iar lucrările sunt efectuate în conformitate cu calendarul activităţilor inclus în contractul de finanţare.
Astfel, deplasânsu-se pe șantierul de construcție a drumului intercomunitar Feștelița- Marianca de Jos- Ștefan Vodă, echipa ADR Sud a constat și de această dată că în procesul de executare a lucrărilor prevăzute de proiect sunt antrenați 27 muncitori și 25 mecanisme, dintre care 14 autobasculante.
Având in vedere sistarea temporară a lucrărilor la obiect din cauza ploilor, a fost stabilit că, până la moment, de către antreprenor au fost executate lucrări de terasament pe o lungime de 0,335 kilometri și lucrări de decapare pe o porțiune de 370 metri liniari de drum.
De asemenea, la șantier au fost aduse deja bordure, în scurt timp urmând să înceapă montarea acestora la porțiunea de drum din intravilanul satului Feștelița.
Specialiștii ADR Sud în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor au consemnat la fața locului faptul că, pe moment, posibilitățile tehnice și volumele materialelor utilizate de către antreprenorul executor al lucrărilor în cadrul proiectului “Construcția drumului intercomunitar Feștelița – Marianca de Jos – Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău – Căușeni – frontieră cu Ucraina” depășesc sursele preconizate.
În curând, conform prevederilor legale în vigoare, în scopul efectuării de către stat a controlului privind rezistența și stabilitatea construcțiilor, urmează să aibă loc semnarea primei faze determinante.
Precizăm că proiectul “Construcția drumului intercomunitar Feștelița – Marianca de Jos – Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii acestuia cu drumul național R30 Chișinău – Căușeni – frontiera cu Ucraina” este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și are o valoare totală de 23 200 000,00 lei. Acesta prevede construcția drumului intercomunitar Feștelița-Marianca de Jos – Ștefan Vodă, cu lungimea de 3,5 km, și interconectarea rețelei de drumuri locale cu drumul național R30, Chișinău – Căușeni – Ștefan Vodă – Ucraina.
Printre beneficiarii proiectului se numără circa 13 mii de locuitori ai satelor partenere (Feștelița și Marianca de Jos), populația raionului Ștefan Vodă (acces direct pentru circa 20 mii de locuitori), circa 1000 de întreprinderi agricole, 13 întreprinderi industriale, 60 de întreprinderi comerciale, oficiile medicilor de familie din satele Feștelița, Marianca de Jos și Alava, 20 de instituții publice, inclusiv gimnaziul și Școala de artă “Maria Bieșu” din satul Feștelița.
Diana Munteanu