Au desenat alimente sănătoase, iar efortul a fost apreciat de ministrul sănătății. Vorbim despre copiii din tabăra „Poienița Veselă”, care au organizat un concurs de desene pe tema alimentației sănătoase, la inițiativa Ruxandei Glavan. Pentru implicare şi creativitate, copiii au primit mere şi cărți, potrivit unui comunicat de presă.
La concurs au participat 54 de copii, din toate detașamentele taberei. Ei au desenat alimentele care asigură, în viziunea lor, o nutriție echilibrată şi sănătoasă.
În lucrări au fost reprezentate fructele şi legumele autohtone, dar şi alimentele de origine animală. Una dintre echipele participante la concurs a desenat o înghețată. În opinia copiilor, desertul este sănătos, deoarece conține calciu, potasiu, magneziu şi sodiu – minerale benefice pentru organism.
„Am rămas impresionată de creativitatea copiilor. M-a surprins plăcut să aflu că sunt atât de bine informați cu privire la alimentația sănătoasă. Modul sănătos de viață trebuie cultivat încă din copilărie. Obiceiurile alimentare influențează direct starea de sănătate a unei persoane, la toate etapele vieții. Alimentația sănătoasă previne apariția bolilor. De aceea este important ca fiecare copil să mănânce sănătos. E mai ușor și mai ieftin să previi o maladie, decât să o tratezi”, le-a spus copiilor Ruxanda Glavan.
Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, va continua să promoveze modul de viață sănătos în rândul copiilor. În acest scop, în perioada iulie-octombrie 2017, oficialul va desfășura o campanie națională. Acțiunea va fi organizată în tabere de odihnă, pe plaje, în locuri publice şi instituții de învățământ.
Potrivit statisticilor, în țară sunt aproximativ 1500 copii supraponderali. Surplusul de kilograme din perioada copilăriei provoacă la maturitate boli cardiovasculare, hipertensiune arterială şi diabet. Anual, peste 150 de copii din țară, la 10 mii de locuitori, sunt diagnosticați cu boli endocrine, nutriție şi metabolism.
70 la sută dintre decesele premature ale adulților sunt cauzate de obiceiurile nesănătoase din perioada copilăriei.