La 1 iulie curent, o persoană adultă și un copil și-au pierdut viața în urma înecului.
În primul caz, Poliția raionului Rîșcani a fost sesizată sâmbătă în jurul orei 16:00, precum că o femeie, de 40 ani, s-a înecat în bazinul de acumulare ”Costești Stînca”.
Potrivit explicațiilor unor persoane cu care se afla victima la odihnă, în prima parte a zilei, polițiștii care efectuau razii și activități de prevenire în zonă, au avertizat persoanele despre pericolul de înec, fiind atenționați cu privire la respectarea regulilor de siguranță în adiacentul bazinelor acvatice.
De asemenea, vineri, în jurul orei 21:00, un copil, în vârstă de 2 ani și 9 luni, s-a înecat într-un bazin artificial, instalat la domiciliu, fiind lăsat fără supravegherea părinților doar pentru câteva secunde.
Poliția atenționează: neatenția la scăldat, la piscine, lacuri sau în preajma bazinelor acvatice provoacă victime. Iată, doar, câteva recomandări simple care, însă, vă pot ajuta să evitați un eventual înec:
– supravegheați-vă în permanență copiii, atunci când intrați în apă sau când vă aflați în apropierea apei;
– nu vă scăldați pe timp de noapte sau după ce ați consumat băuturi alcoolice;
– nu vă scăldați, urcându-vă pe diferite obiecte;
– în cazul în care nu știți să înotați, evitați să vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brâu;
– apelați la ajutor atunci când sunteți în pericol sau când sunteți martor al unui caz de înec;
– scăldați-vă doar în bazinele acvatice amenajate corespunzător.
Dacă sunteți martor la un înec sau o altă situație de criză în preajma bazinelor acvatice, apelați 901 sau 902!
Dina Roșca