Lucrările de reabilitare şi reamenajare a lacului Orhei sunt pe ultima sută de metri. Astfel, începând cu 1 iulie, orheienii şi vizitatorii oraşului, vor avea parte de o zonă de agrement modernă cu plajă amenajată, potrivit unui comunicat de presă.
Amintim că, potrivit unei dispoziții a Primarului de Orhei, Ilan ȘOR, proiectul de importanță strategică pentru orheieni urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii iulie, motiv pentru care, la solicitarea primarului, aici, sunt desfășurate lucrări de reconstrucţie pe scară largă, astfel încât orheienii să poată să se bucure pe deplin de plajă complet reînnoită şi de zonă de agrement modernă.
Lucrările de amenajare și reconstrucție sunt efectuate simultan pe mai multe segmente, fiind antrenate zeci de unităţi tehnice şi peste 50 de muncitori, care lucrează în ture.
Potrivit proiectului, lacul Orhei va dispune de două plaje special amenjate cu şezlonguri, bănci, apeduct şi duş, aici în prezent, muncitorii lucrează la turnarea nisipului. Totodată, sunt aproape de finisare lucrările de pavare a peretelului de sprijin, a barajului și zonelor adiacente acestora. Special pentru iubitorii de fotbal şi volei vor fi construite terenuri sportive moderne în zona lacului.
Cei mici vor beneicia și ei de o zonă sigură şi amenajată. Astfel, zona de agrement a lacului se va transforma într-un parc de distracţii pentru copii, unde vor fi amplasate terenuri de joacă, trambuline, tobogane şi alte distracții.
Zona lacului şi aleele din apropiere au fost iluminate în totalitate, fiind instalate peste 30 de led-uri moderne. În același timp e în plin proces reconstrucţia căilor de acces către lac, precum şi amenajarea unei parcări auto cu o capacitate de circa 50 de automobile.
La reamenajarea şi reconstrucţia proiectului sunt utilizate materiale de construcții de cea mai înaltă calitate.
Imediat după finisarea lucrărilor de construcţie, zona lacului va fi amenajată cu flori şi arbuşti.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Orhei, acest proiect va deveni un obiect strategic de importanţă majoră pentru odihna orheienilor și oaspeților orașului.
Diana Munteanu