Potrivit unei dispoziţii a Primarului de Orhei, Ilan Șor, Întreprinderea Municipală Servicii Comunale Locative desfăşoară lucrări ample de modernizare şi reparaţie a drumurilor şi trotuarelor din oraş.
Potrivit unui comunicat de presă, pe parcursul acestei săptămâni, se lucrează în ritm alert pentru a finisa strada Constantin Stamati, arteră ce duce spe lacul Orhei şi care la momentul actual nu are strat de asfalt întreg. Reparația acesteia se efectuează prima dată în ultimul sfert de secol.
Lucrările de reparație includ nivelarea cu autogreiderul şi acoperirea cu pietriș. După aceste proceduri are loc acoperirea cu un strat de până la 10 cm de asfalt bituminos.
Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului sunt amenajate și trotuarele pentru pietoni, fiind schimbate bordurile (circa 380 m), şi acoperirea cu pavaj.
La reabilitarea şi modernizarea drumurilor sunt folosite materiale de cea mai înaltă calitate.
De asemenea, la indicaţia edilului Ilan Șor, în cel mai scurt timp va fi procurată propria uzină de producere a asfaltului şi pavajului, care va duce la micșorarea cheltuielilor, la crearea a noi locuri de muncă, dar și va permite amenajarea orașului cu pavaj de producție proprie.
Astfel, Orheiul devine unicul oraş din ţară, care nu doar modernizează şi implementează proiecte de infrastructură majore, dar şi utilizează reursele umane, tehnice şi financiare proprii.
Este important de menţionat faptul că lucrările ample de modernizare a drumurilor nu se opresc aici. Astfel, începând de săptămâna viitoare în reparaţie totală vor intra alte câteva străzi. Potrivit planului de acţiuni promovat de Primarul de Orhei în anul 2017 vor fi modernizate şi reabilitate străzile Vasile Mahu, Gheorghe Asachi, Ciprian Porumbescu, Chișinăului, Renașterii Naționale, Maxim Gorki, Alexandru cel Bun, Sportivilor, Junimii. Totodată, lucrărilor de reabilitare vor fi supuse și străzile Doina și Ion Aldea Teodorovici, Parfionov, strada care duce spre Cimitirul Evreiesc (va fi amenajat și cimitirul), străzile Constantin Brâncuși, strada Dimo, drumul către parcul Ivanos.
Pentru executarea lucrărilor în termen sunt antrenaţi câțiva zeci de muncitori profesioniști şi unităţi tehnice.
Amintim că în ultimii doi ani, odată cu venirea lui Ilan Șor în fruntea Orheiului, au fost reconstruiți aproximativ 30 de kilometri de drum și șase kilometri de trotuare, iar în unele sectoare ale orașului unde străzile erau practic inexistente, ele au fost asfaltate pentru prima data.
Modernizarea şi reabilitarea drumurilor din municipiul Orhei, reprezintă o prioritate de bază pentru Primarul Ilan Șor şi echipa acestuia, obiective prezentate la 1 martie de Fracţiunea „Pentru Orhei”. Dezvoltarea infrastructurii oraşului Orhei şi ridicarea nivelului de trai sunt se regăsesc și în programul electoral prezentat de Primarul Ilan Șor în anul 2015, pe care cu succes îl implementează până în prezent.
Diana Munteanu