Marți s-a desfășurat cea de-a doua probă a examenului de bacalaureat din acest an. Circa 15 mii de candidați au susținut proba la limba de instruire în 93 de centre de bacalaureat. La examenul de limba și literatura română au participat 12508 candidați, iar la cel de limba și literatura rusă – 2658 de candidați, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației.
În majoritatea centrelor de bacalaureat examenul s-a desfășurat în conformitate cu prevederile metodologiei. Totodată, în timpul probei de ieri, 2 candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudare a examenului. Acești doi candidați nu vor fi admiși la probele următoare și vor putea susține examenul de bacalaureat abia la anul.
Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare îndeamnă toți elevii să mizeze și în continuare doar pe forțele proprii și să se pregătească cu seriozitate de examen.
Următoarea probă din sesiunea de bacalaureat 2017 se va desfășura vineri, 9 iunie. În această zi va avea loc examenul la limba străină în 93 de centre de bacalaureat. Proba va fi susținută de circa 16 mii de candidați, dintre care 9844 vor susține proba la limba engleză, 5835 – la limba franceză, 169 – la limba germană, 32 – la limba italiană, 55 – la limba spaniolă și 40 – la limba turcă.
Menționăm că prin decizia Comisiei Naționale de Examene, 637 de candidați, deținători ai certificatelor, obținute în urma promovării examenelor cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, au fost notați cu ”10” din oficiu. Candidații respectivi nu se prezintă la proba de examen din data de 10 iunie. De asemenea, la această probă nu se prezintă candidații care dețin diplome de gradul 1, 2 sau 3, obținute în cadrul olimpiadei republicane la limbi străine din acest an.
Dina Roșca