Luni, 5 iunie, ministrul Culturii Monica Babuc a participat la dezvelirea plăcii comemorative amplasată pe clădirea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, unde în perioada anilor 1932-1940, Consulatul Poloniei la Chişinău și-a desfășurat activitatea, potrivit unui comunicat de presă.
La eveniment au participat ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău, reprezentanți ai diasporei și minorității poloneze din Republica Moldova.
În discursul său, ministrul Culturii Monica Babuc a salutat decizia organizatorilor de a scoate în evidență evenimentul, remarcând rolul minorității poloneze aflate pe teritoriul Republicii Moldova de-a lungul istoriei, dar și a personalităților importante de origine poloneză, precum fostul primar al Chișinăului Carol Schmidt. Totodată, oficialul a mulțumit Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova pentru implicare în construcția unor monumente de for public din Chișinău, precum bustul și placa comemorativă dedicată lui Carol Schmidt, monumentul lui Papa Ioan Paul al II-lea și altele.