Sistemul serviciilor sociale are încă multe deficienţe şi incoerenţe cu o dezvoltare inegală, mai ales în ceea ce priveşte pe dimensiunea rural-urban sau respectarea dreptului la protecţia socială. Cauzele sunt destul de complexe şi diverse, de la lipsa de personal specializat, a informării slabe până la finanţarea insuficientă a serviciilor sociale și fluctuația mare a personalului din sistem. Implicarea autorităţilor publice locale în monitorizarea serviciilor este limitată, acestea sunt mai active în mediile urbane, unde se evidenţiază o prezenţă reprezentativă a sectorului organizaţiilor neguvernamentale, constată Maria Iațco, autoarea analizei, ”Evaluarea serviciilor sociale și a mecanismelor instituționale” – comunică IDIS Viitorul.
Serviciile sociale în Republica Moldova au un caracter fragmentar şi sunt însoţite de inegalităţi. În pofida înregistrării anumitor rezultate modeste în dezvoltarea sistemului de servicii sociale, Guvernul Republicii Moldova trebuie să-şi sporească eforturile politicile sale în domeniul social să fie implementate, iar serviciile sociale să fie dezvoltate şi prestate calitativ până la cea mai mică comunitate.
Vasile Croitoru, directorul Agenției Naționale de Servicii Sociale prezent la lansare a declarat că serviciile sociale din Republica Moldova sunt în continuă dezvoltare și ele sunt mai bune când economia generează valoare adăugată brută. ”Foarte puțini primari înțeleg ce înseamnă servici sociale. Or, administrația publică locală nu poate să facă față serviciilor sociale din cauza migrației și a primarilor care vin pe filieră de business și sunt departe de sistem”.
În concluzie, Mariana Iațco a făcut mai multe recomandări pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale. Printre cele mai importante propuneri se numără: menţinerea şi creşterii încrederii beneficiarilor în serviciile sociale prestate, promptitudinii în asigurarea serviciilor sociale, corelarea permanentă a politicilor de asigurare a calităţii serviciilor prestate cu acţiunile promovate de guvern și stimularea dezvoltării de servicii de formare profesională de calitate, atât în sistemul public, cât şi privat prin mecanismele de contractare.
Precizăm că, Studiul a apărut în cadrul Proiectului ”Optimizarea reformelor instituționale în sectorul public al Republicii Moldova”, implementat de IDIS Viitorul cu susținerea Programului de dezvoltare internațională MATRA al Regatului Olandei.