Începând cu data de 31 mai a.c., autoritățile vamale și de frontieră moldo-ucrainene demarează controlul în comun la punctul de trecere de pe segmentul central al frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina ”Cuciurgan-Pervomaisс”. În acest context, Serviciul Vamal amintește obiectivele și modalitățile practice de implementare a acestuia, precum și beneficiile pentru agenții economici din stânga Nistrului, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit schemei tehnologice aprobate, controlul în comun în punctul de trecere a frontierei (PTFS) ”Cuciurgan-Pervomaisс” se va desfăşura în două etape. La prima etapă, colaboratorii Serviciului Vamal, împreună cu structurile omoloage ucrainene, vor efectua controlul în comun doar asupra operaţiunilor de export și reexport de bunuri ale agenților economici din regiunea transnistreană, înregistrați conform prevederilor Hotărârii Guvernului RM nr. 815 din 02.08.2005 „Cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din Transnistria, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice”.
Efectuarea exportului, reexportului și tranzitului mărfurilor prin PTFS ”Cuciurgan-Pervomaisс” de către agenții economici exportatori de pe malul drept al r. Nistru sau transportatorii străini (în tranzit internațional) nu va fi posibilă, or, aceste aspecte urmează a fi examinate la o etapă ulterioară.
Declararea mărfurilor va fi efectuată doar în format electronic, ceea ce va permite prezentarea acestora direct la postul vamal de frontieră, evitându-se astfel vămuirea la posturile vamale interne de control. Totodată, mentionăm că eliberarea certificatelor de origine preferențială a mărfurilor se va efectua, potrivit procedurii actuale, la posturile vamale interne sau la subdiviziunile responsabile de originea mărfurilor din cadrul birourilor vamale.
De asemenea, informăm agenții economici din regiunea transnistreană că la realizarea exportului aceștia urmează să utilizeze doar unități de transport înmatriculate conform legislației Republicii Moldova, admise în traficul international de mărfuri conform acordurilor internaționale.
Ulterior, la cea de-a doua etapă, angajații autorităților vamale din Republica Moldova și Ucraina vor efectua controlul în comun asupra traficului de bunuri, atât la export, cât şi la import.
Ținem să menționăm că, în vederea creării condițiilor optime de organizare a controlului vamal în PTFS ”Cuciurgan-Pervomaisс”, alături de angajatii Serviciului Vamal vor activa și reprezentanții brokerilor vamali, precum și angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (pentru control veterinar și fito-sanitar).
Reiterăm că controlul în comun în PTFS ”Cuciurgan-Pervomaisс” are menirea de a contribui la facilitarea traficului de mărfuri, unități de transport şi persoane, pentru a satisface interesele agenţilor economici, inclusiv, a întreprinzătorilor mici şi mijlocii, precum şi a persoanelor fizice din regiunea transnistreană. Prin urmare, aceasta va favoriza stimularea operaţiunilor de export-import în regiune, în particular, prin reducerea considerabilă a timpului de control în vamă, a distanţelor de parcurs și respectiv, a cheltuielilor de transport.
Pentru mai multe detalii sau precizări referitor la modalitatea desfășurării controlului vamal în PTFS ”Cuciurgan-Pervomaisc”, agenții economici pot apela Linia de informare a Serviciului Vamal/Call Center: +373 22 574 111.
Notă: Controlul în comun în punctul de trecere a frontierei ”Cuciurgan-Pervomaisс” urmează să fie efectuat pe teritoriul Ucrainei în baza Acordului interguvernamental moldo-ucrainean din 11 martie 1997 şi a Protocolului dintre serviciile vamale şi grănicereşti ale cele două ţări semnat la 4 noiembrie 2015. Un control similar se efectuează deja de mai mulţi ani în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene ”Briceni-Rosoşenî”, ”Criva-Mamalîga”, ”Larga-Kelmenţî” şi ”Giurgiuleşti-Reni”.
Diana Munteanu