Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) anunță despre lansarea, în premieră, a Festivalului Național de Folclor cu genericul „Drag mi-i cântecul străbun”, potrivit unui comunicat de presă.
Prima ediție a Festivalului se va desfășura la 31 mai a.c. în curtea USARB și va găzdui interpreți, formații artistice din regiunea de nord a țării și de la Universitatea din Bălți. Oaspeți de onoare ai evenimentului cultural vor fi „Surorile Osoianu”, care vor susține un recital de excepție la finalul Festivalului.
Prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Drag mi-i cântecul străbun” este organizat de Centrul de Cultură și Artă „Filarmonica pentru Copii” și Autoguvernanța Studențească a USARB, în colaborare cu instituții de învățământ cu profil artistic din regiunea de nord a țării.
În cadrul Festivalului va avea loc Gala Laureaților concursurilor zonale ale tinerilor interpreți „Drag mi-i cântecul străbun” (vârsta 6-12 ani) și ai concursului „Orpheus” (studenți ai USARB). De asemenea, un recital de excepție vor susține „Surorile Osoianu”.
„Prin această acțiune artistică ne propunem să valorificăm potențialul creativ al elevilor, studenților și artiștilor din regiune, care este una foarte bogată în talente. Dorim să ne aducem aportul la crearea unui mediu cultural axat pe arta și tradițiile populare și să transformăm, în această zi, Universitatea din Bălți într-un centru al spiritualității, creației și educației”, a spus dr., conf. univ. Maestrul în Arte, Margarita Tetelea, președinta Festivalului.
Printre oaspeții de onoare ai Festivalului „Drag mi-i cântecul străbun” se vor număra reprezentanți ai ministerului Culturii, ministerului Educației, ai municipalității Bălți, ADR „Nord”, ai Consulatului General al României în Bălți ș.a.
Diana Munteanu