Șase persoane cu vârsta cuprinsă între de 26 și 38 de ani, stabilite cu domiciliul în municipiul Chișinău și orașul Basarabeasca, au fost reținute, fiind suspectate de comercializarea drogurilor, comunică IGP.
În urma investigațiilor comune efectuate de către angajații Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, s-a stabilit că suspecții ar fi constituit un grup infracțional în vederea comercializării drogurilor de diferite tipuri în municipiul Chișinău dar și în zona de Sud a țării.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse, la 24 mai curent, au fost reținuți în flagrant patru membri ai grupării criminale, ulterior au fost reținuți încă doi.
În urma perchezițiilor corporale, automobilelor și domiciliilor suspecților, polițiștii au depistate 12 pachete cu marijuana, două cu heroină, semințe de cannabis, pachete cu metamphetamina și pentru împachetarea drogurilor, pastille extasy, un pistol de model „Erma”, 12000 lei, 1050 euro, 800 dolari, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântar micro, telefoane mobile, cartele SIM din Federatia Rusă, precum și aparate pentru consumul de marijuana.
Un gram de heroină era vândut consumatorilor cu 4000 lei, un gram de amfetamină – 1000 lei, 2 grame de marijuana – 250 lei.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
La moment se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de comercializare a drogurilor.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.
Dina Roșca