Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae de vară. În această zi este pomenită mutarea moaştelor lui de la Mira la Bari, unde se află şi în prezent, scrie publika.md.
Cu această ocazie, în toate bisericile din ţară sunt oficiate slujbe, iar în aproximativ 70 de localităţi este celebrat hramul.
Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în familia unor locuitori ai oraşului Patara din provincia Lichia sau Turcia de astăzi.
De la un simplu slujitor al bisericii a ajuns arhiereu, iar apoi a devenit arhiepiscopul unui oraş. El ajuta săracii şi năpăstuiţii şi le dădea aproape toţi banii câştigaţi.
Peste 140.000 de moldoveni îşi aniversează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, peste 47.000 de bărbaţi poartă numele Nicolae, iar aproximativ 8.000 de femei se numesc Nicoleta.