În contextul discuțiilor, din ultimele zile, pe marginea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale cu privire la suspendarea procesului de organizare și desfășurare, la 21 mai curent, a referendumului local în orașul Sîngera, municipiul Chișinău, CEC comunică următoarele:
Prin hotărîrea sa din 2 mai 2017, CEC a suspendat procesul de organizare și desfășurare a plebiscitului în localitate. La baza acestei decizii a stat notificarea Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat despre abrogarea, în urma efectuării controlului suplimentar de legalitate, a deciziilor Consiliului orășenesc Sîngera privind inițierea și propunerea datei pentru desfășurarea referendumului local de consultare a opiniei cetățenilor referitor la amplasarea Centrului de gestionare a deșeurilor în extravilanul orașului Sîngera.
Ulterior, la 16 mai 2017, Președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai locuitorilor or. Sîngera (dna Burca Larisa și dl Cavcaliuc Fedosie), în cadrul căreia aceștia au fost informați despre aspectele legale ale deciziei de suspendare a procesului de organizare a referendumului, pînă la încheierea procedurilor de efectuare a controlului de legalitate asupra deciziilor autorităților administrației publice locale de la Sîngera.
Totodată, în contextul invitației către CEC de a participa la întrunirea cetățenilor din localitate, anunțată pentru data de 20 mai curent, Comisia își rezervă dreptul de a nu se implica în activități care, în opinia autorității electorale, poartă caracter politic.
Comisia își reiterează disponibilitatea și deschiderea pentru toți alegătorii, inclusiv pentru cetățenii orașului Sîngera, municipiul Chișinău, vizavi de realizarea competențelor legale de organizare și desfășurare a alegerilor în Republica Moldova.
Elena Ivanov