La 10 mai curent, în jurul orei 23.50, un echipaj de patrulare fiind dislocat la menținerea securității rutiere pe bulevardul Dacia din capitală, a stopat pentru verificare un automobil de model „BMW 730”, condus de un bărbat de 42 de ani, domiciliat în orașul Ialoveni.
La apropierea ofițerilor de patrulare, din salonul automobilului s-a simțit miros de alcool, fapt ce a servit temei pentru a propune conducătorului auto să coboare din automobil, potrivit INP.
Inspectorii de patrulare i-au propus șoferului să fie supus testării alcoolscopice. În urma verificărilor s-a constatat că în aerul expirat concentrația alcoolului depăşea de două ori norma admisibilă ( 0,31 mg/l).
De asemenea, conducătorul auto a fost îndreptat la Dispensarul Republican de Necrologie mun. Chișinău, unde au fost prelevate probele biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie.
Pe acest caz urmează a fi pornită o cauză penală în baza art. 264/1 Cod Penal al RM „ Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”.